Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Urmărire în trafic după o mașină condusă de un băiat de 15 ani din Milișăuți

Un băiat de 15 ani, din Milișăuți, i-a pus pe polițiști pe drumuri după ce a refuzat să oprească autoturismul pe care îl conducea la semnalele oamenilor legii.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce acționa pe DJ 178B, în localitatea Satu Mare, un echipaj de poliție a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 7 km, reușindu-se oprirea acestuia la intrarea în comuna Satu Mare.

Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un minor de 15 ani, din orașul Milișăuți, ce nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, autoturismul i-a fost încredințat minorului spre a fi condus pe drumurile publice de un tânăr de 22 de ani, din orașul Milișăuți, care știa faptul că, acesta nu posedă permis de conducere.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, minorul de 15 ani fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, iar tânărul de 22 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*