Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Încă trei clase vor fi făcute în mansarda noii grădinițe din Dumbrăveni. Ioan Pavăl: Au venit 12 familii din străinătate definitiv acasă, care însumează 50 de copii

Primăria comunei Dumbrăveni va face încă trei clase la mansarda noii grădinițe din localitate deoarece numărul copiilor a crescut într-un an de zile considerabil. De altfel, șeful comunei susține că grădinița a fost proiectată astfel încât dacă va fi nevoie să fie compartimentată și mansarda acesteia.

În prezent, 209 copii învață la această unitate școlară.

„Anul acesta vrem să pregătim la mansardă pentru că atunci când am construit-o am construit-o special mai înaltă pentru ca atunci când copii se înmulțesc noi să putem niște clase în mansardă. Anul trecut, au venit 12 familii din străinătate definitiv acasă, care însumează 50 de copii”, a declarat primarul Ioan Pavăl.

Ioan  Pavăl a precizat că are în vedere la Ministerul Dezvoltării niște proiecte pentru dotarea școlilor din comună.

„Tot la Ministerul Dezvoltării avem dotări la toate școlile din comună. Noi avem cinci școli, două mii și ceva de copii la grădiniță, suntem o comună cu foarte mulți copii la școală”, a spus primarul.

De asemenea, Primăria a făcut și o extindere la liceu cu șase clase, care s-a finalizat anul trecut.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*