Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Afacerist din Rădăuți, mutilat de cămătari, trimis după gratii

Afaceristul Samoil Beniamin Antemie, din municipiul Rădăuți, mutilat de cămătari, a fost condamnat de magistrații Curții de Apel Suceava la cinci ani de închisoare cu executare pentru fraude bancare.

În același dosar, Radu Șfichi a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare,  Stela Antemie, Dorina Hurjui, Marian Dumitru Juravle, Ioan Mehno, Victor Mucea, Petru Moloce, Romică Moloce, Estera Lidia Paliuc, Gheorghe Popovici, Artur Victor Popovici şi Elena Elisabeta Ursaciuc au primit câte șase luni de închisoare cu suspendare, iar Daniel Forcuţa, Valentin Haja, Ciprian Dănuţ Hurjui, Constantin Paliuc, Simion Gheorghe Sfichi, Răzvănel Teodor Sturzu, Bogdan Teleagă, Ionel Gheorghe Tudosi, Daniel Adrian Ursachi şi Daniel Cristian Zaharia au fost condamnați la câte trei luni de închisoare cu suspendare.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava i-au trimis în judecată pe Samoil Beniamin Antemie şi Radu Sfichi pentru spălare de bani, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi uz de fals, toate în formă continuată, dar şi alte 47 de persoane pentru înşelăciune, fals în declaraţii şi uz de fals după ce au obţinut fraudulos credite de la bănci din judeţul Suceava, prejudiciul fiind de aproximativ 900.000 de euro.

În perioada 2005-2008 Samoil Beniamin Antemie, în calitate de administrator al unei firme din judeţul Suceava, a falsificat mai multe înscrisuri oficiale şi sub semnătură privată, pe care le-a folosit pentru obţinerea creditelor bancare, inducând în eroare mai multe bănci, la semnarea contractelor de credit. El a ajutat zeci de persoane să obţină credite în valoare de 1.086.700 de lei şi 245.900 de euro. La fel a făcut, în perioada 2006-2008, şi Radu Sfichi, în calitate de administrator de firmă, pentru credite în valoare de 535.200 de lei şi 64.500 de euro. În perioada 2005-2008, ceilalţi 47 de inculpaţi, instigaţi de cei doi şi prin folosirea înscrisurilor oficiale şi sub semnătură privată întocmite în fals de aceştia, au indus în eroare unităţile bancare din judeţul Suceava şi astfel au obţinut credite bancare în lei şi în valută, sumele de bani împrumutate fiind remise celor doi inculpaţi.

Reamintim că Samuel Antemie a fost mutilat, la începutul lunii mai a anului 2009, în curtea vicoveanului Vasile Coroamă, poreclit Tomuţă, cunoscut cămătar în zonă.  Antemie a rămas fără degetul de la o mână pentru că nu şi-a plătit la timp datoria de aproape 150 de mii de euro.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*