FOTO! Opt ofițeri și subofițeri de la Jandarmeria Suceava, înaintați în grad de Ziua Jandarmeriei

3 aprilie 2017

La Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava s-a desfăşurat, luni, ceremonialul militar şi religios organizat cu ocazia înaintării în gradul următor, înainte de termen, a unui număr de 3 ofițeri și 5 subofițeri.

Prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, 3 ofiţeri au fost înaintați în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad, astfel:  în gradul de maior – 2 ofițeri; în gradul de colonel – 1 ofițer.

Totodată, prin ordin al inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, 5 subofiţeri au fost înaintaţi în gradul de plutonier adjutant, înaintea expirării stagiului minim în grad.
Festivitatea a debutat cu prezentarea ordinelor ministrului Afacerilor Interne şi al inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava privind înaintarea în grad a cadrelor militare, după care conducerea inspectoratului a înmânat noile grade colegilor avansaţi.

După oficierea unei slujbe religioase de către preotul militar şi felicitarea ofiţerului şi subofiţerilor, activitatea s-a finalizat cu intonarea Imnului Naţional al României.

În conformitate cu legislaţia specifică, avansări înainte de termen pot avea loc cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române (3 aprilie) sau a Zilei Naţionale a României. De asemenea, în fiecare an, la data de 1 august, se înaintează în gradul următor militarii jandarmi care îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul anului respectiv.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “FOTO! Opt ofițeri și subofițeri de la Jandarmeria Suceava, înaintați în grad de Ziua Jandarmeriei”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia