Foștii președinți de Consiliu Județean Gavril Mârza și Cătălin Nechifor, dar și actualul președinte de CJ, Gheorghe Flutur, vor participa, în perioada 1-5 mai, la Augsburg, în Germania, la aniversarea a 20 de ani de parteneriat dintre Suceava şi regiunea Schwaben.
Cel care a propus ca mdin delegația formată din 54 de persoane să facă parte și foștii șefi ai CJ a fost consilierul județean social democrat Dan Cușnir, în cadrul ședinței de CJ.
Din delegație mai fac parte membri ai Consiliului Judeţean, reprezentanţi ai mediului universitar şi 25 de reprezentanţi ai Centrului Cultural Bucovina.
„Va trebui să transmitem un mesaj de continuitate, iar acest lucru se poate face dacă la evenimentul din Augsburg vor fi prezenţi toţi cei trei preşedinţi ai Consiliului Judeţean care au fost după încheierea acestei înfrăţiri”, a spus Dan Cuşnir.
Costurile deplasării și cazării pentru cele 54 de persoane se ridică la 82.000 lei.