Înalt Prea Sfințitul Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji, duminică, 2 aprilie 2017, la Biserica ”Sfantul Gheorghe” din satul Cotârgași din orașul Broșteni.
Biserica Sfântul Gheorghe din Cotârgași, situată aproape în centrul localităţii, este singurul locaș de cult de mir din zonă. Pe lângă acest hram istoric, satul şi-a dorit-o drept ocrotitoare şi pe Cuvioasa Parascheva. În imediata apropiere a localităţii, astăzi considerată cartier al oraşului Broşteni, se află şi Mănăstirea ortodoxă Peştele.
Biserica de zid a trecut prin numeroase lucrări de restaurare. Având o vechime de peste 100 de ani, ea a fost ridicată în 1920, înlocuind un locaş ortodox din lemn din anul 1860, care a ars şi din care a rămas doar piatra Sfântului Altar. Târnosirea s-a făcut în anul 1960, atunci când s-a încheiat şi pictura interioară. Sfântul locaş este înălţat din piatră şi cărămidă, păstrând în ansamblul său stilul moldovenesc. La exterior, ocniţele sunt lucrate în mozaic. Între construcţiile anexe ale bisericii se numără şi casa socială, ajunsă în stadiul final. Aici sunt prevăzute spaţii care adăpostesc biblioteca parohiei, sala de conferinţe, câteva camere pentru pelerini, casa mortuară și prăznicarul. Clopotniţa se află inclusă în noua clădire.