Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, cu nu mai puțin de 20 de infracțiuni la activ, din care cea mai gravă este aceea că a produs un accident de circulație care s-a soldat cu moartea unui om, a fost condamnat, joi, de magistrații Judecătoriei Rădăuți.
Adrian Țega, din satul Costileva, comuna Ulma, a fost trimis după gratii pentru trei ani și opt luni. Pedeapsa este „formată din pedeapsa principală de 2 ani închisoare, la care se adaugă 20 luni închisoare, reprezentând o treime din suma celorlalte 7 pedepse, ce totalizează 60 luni închisoare. Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată, durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, respectiv de la data de 01 august 2016 până la zi”, potrivit deciziei instanței.
Țega a făcut aproape de toate la 23 de ani, fiind cercetat pentru conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, modificarea sau ştergerea urmelor accidentului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, dar și complicitate la infracţiunea de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat.
În dimineața zilei de 18 ianuarie 2016, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus un Audi A4, pe un drum de pe raza comunei Ulma, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,20 g/l alcool pur în sânge la prima probă (orele 10,50) şi de 1,05 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua probă (orele 11,50). Apoi, a doua zi, deşi avea permisul de conducere reţinut, a condus autoturismul ale cărui plăcuţe cu nr. de înmatriculare au fost reţinute cu o zi precedentă, pe raza aceleiași localități.
Cu un tupeu fantastic, la data de 31 iulie, Adrian Țega, deşi avea permisul de conducere reţinut, s-a deplasat la volanul unui Mitsubishi Shogun, pe raza localității Ulma, jud. Suceava, fiind implicat într-un accident rutier soldat cu decesul pietonului T.M., iar în urma producerii evenimentului rutier, a strâns de la faţa locului elementele desprinse din autoturism şi la volanul acestuia a părăsit locul producerii accidentului şi a refuzat să se supună prelevării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tânărul, în vârstă de 23 ani, a fost cercetat în stare de arest preventiv, iar, potrivit procurorilor, „a avut o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale şi a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa”.
Suceveanul a mai fost trimis în judecată într-un alt dosar penal pentru complicitate la „contrabandă” şi „trecere ilegală a frontierei de stat”, după ce, la data de 03 iunie 2012, a trecut ilegal frontiera de stat din România în Ucraina şi retur şi a asigurat traseul pentru introducerea peste frontiera verde a cantităţii de 4900 pachete de ţigări marca „Viceroy” de provenienţă extracomunitară, cauza aflându-se în prezent pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Specific zonei Radauți!Un ținut cu oameni violenți,scoliți doar pe hartie,in realitate nu merg la scoala,fac talharii,incalca legea de zeci de ani si nu patesc nimic!!!!