Pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave cauzate de starea tehnică a mijloacelor auto, Serviciul Rutier Suceava împreună cu specialişti din cadrul R.A.R. Suceava au organizat, miercuri, o acţiune de control pe DN 2, pe ruta Suceava-Fălticeni-Vadu Moldovei, în vederea depistării conducătorilor auto care condus autovehicule cu defecţiuni tehnice.
Au fost aplicate 21 de sancţiuni contravențional în valoare de 3.045 lei, au fost retrase 7 certificate de înmatriculare din care 6 pentru defecţiuni și 1 pentru lipsă RCA și a fost ridicat un set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.
Un tânăr de 25 de ani, din județul Argeș, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoutilitara cu remorcă pe DN 2, pe raza comunei Vadu Moldovei, având montate anvelope de altă dimensiune, atât pe vehiculul trăgător, cât și pe remorcă.
Un bărbat de 36 de ani, din comuna Forăști, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DN 2 pe raza comunei Vadu Moldovei, având R.C.A. expirat din 21.03.2017.