Angajații Primăriei Suceava au început montarea unor bănci și coșuri de gunoi noi pe aleea pietonală care duce spre cimitirul Pacea. Potrivit viceprimarului municipiului Suceava, Marian Andronache, este vorba despre 14 bănci și zece coșuri de gunoi.
„Aleea pietonală care duce spre cimitirul Pacea a fost modernizată anul trecut, iar astăzi (n.r. luni) a început montarea mobilierului urban. 14 bănci antivandal și 10 coșuri de gunoi se vor amplasa în această zonă care este foarte circulată în special de persoane în vârstă…dar nu numai. Direcția Domeniului Public a început în forță lucrările”, a precizat Marian Andronache.
El a menționat că băncile nou montate nu necesită lucrări de întreținere, fiind făcute dintr-un material reciclabil, și sunt antivandal, adică se strică foarte greu, iar dacă se rup se pot repara foarte ușor.
Initiativa este foarte buna, mai ales pentru persoane in varsta. Sa speram ca se vor mentine intregi atat bancile cat si cosurile de gunoi. Deasemenea ar fi bine sa se colecteze deseurile intr-un timp cat mai scurt pentru a nu fi nevoiti sa aruncam pe langa cosuri daca acestea s-au umplut.