O copilă de 13 ani din Dumbrăveni a fost rănită într-un accident de circulație care a avut loc, sâmbătă noapte, pe DN 29. În timp ce conducea autoturismul pe DN 29, între localitățile Salcea și Dumbrăveni, un tânăr de 18 ani, din județul Botoșani, s-a angajat în depășirea neregulamentară a autoturismului condus de un bărbat de 38 de ani din comuna Dumbrăveni, pe un sector de drum unde manevra este interzisă, prin indicatoare rutiere și marcaj longitudinal, iar la revenirea pe banda de circulație l-a acroșat lateral.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a unei minore de 13 ani din comuna Dumbrăveni, pasageră în autoturismul care circula regulamentar și care, a fost transportată cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, precizează un comunicat al IPJ Suceava.