Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Percheziții DIICOT la Suceava, într-un dosar de cămătărie. Victimele erau lăsate fără case

Procurorii DIICOT fac, vineri dimineaţă, 18 percheziţii la Suceava și Timișoara într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate de constituire a unui grup infracţional organizat, cămătărie, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Mascații au descins la Marginea, la locuința lui Artur Martinescu, care împreună cu fratele său, Tuță Martinescu, care locuiește în Timișoara, se ocupa de cămătărie.

Potrivit DIICOT, în perioada 2010-2017, s-a constituit un grup infracțional organizat de mari dimensiuni, care a acționat coordonat pe raza orașelor  Timișoara și Suceava, având ca scop desfășurarea de activități infracționale constând în acordarea de împrumuturi de sume de bani, prin contracte perfectate „ad validitatem”, în conținutul cărora erau disimulate și dobânzile aferente sumelor împrumutate.

Contractele de împrumut erau perfectate cu obligația persoanelor împrumutate de a oferi garanții imobiliare solide. În cazul in care persoanele împrumutate nu rambursau la termen debitul contractat se demara procedura executării silite, în regim de urgență.

Sumele de bani împrumutate și dobânda percepută erau preluate, atât cash cât și prin virament bancar, direct de către cămătari sau prin intermediul persoanelor din anturajul acestora. Liderii grupării infracționale foloseau diferiți membri ai familiei și alți apropiați, ca interpuși la încheierea contractelor de împrumut sau îi împuterniceau ulterior pe aceștia pentru a iniția procedura executării silite împotriva victimelor.

În nici unul dintre cazuri, cămătarii nu acceptau nici un fel de compromis în rezolvarea situației, în sensul că nu permiteau victimelor să își valorifice singure imobilele la prețul real al pieței, pentru a-și putea achita debitele, refuzând categoric să ridice ipotecile instituite pe numele acestora. Scopul clar conturat al grupării era de la bun început deposedarea victimelor de bunurile imobile cu care aceștia garantau împrumuturile contractate, prin instituirea de dobânzi mari, la termene de scadență foarte scurte, lucru care făcea ca victimele să fie în imposibilitatea de a plăti dobânzile percepute de cămătari.
În marea majoritate a cazurilor constatate, persoanele care s-au împrumutat cu camătă și au garantat aceste sume de bani cu proprietățile pe care le dețineau, au ajuns să fie deposedate de bunurile proprii. Ulterior deposedării de bunurile imobile, unii debitori erau nevoiți să locuiască în propria lor casă ca și chiriași ai membrilor grupării, achitând lunar sume cuprinse între 200 și 300 Euro, în multe cazuri victimele ajungând să achite sume de peste 15.000 Euro cămătarilor, doar cu titlu de chirie, membrii grupării rotunjindu-și astfel veniturile și din prestarea de astfel de activități oneroase, nedeclarate la autoritățile fiscale pentru  plata impozitului aferent.

Cu sumele de banii obţinute din cămătărie de către membrii grupării infracționale, se realiza  achiziţionarea de bunuri mobile şi imobile, înregistrate pe numele acestora sau pe numele  altor persoane din anturajul lor sau din familie. Sunt aproximativ 30 de victime, iar prejudiciul este estimat la 3,5 milioane de euro.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Percheziții DIICOT la Suceava, într-un dosar de cămătărie. Victimele erau lăsate fără case | Moldova24

Lăsați un comentariu

*