Doina Lehaci, femeia din Suceava care s-a vindecat în 2014 în mod miraculos de cancer în faza terminală, stă ca pe ace acum.
Doina Lehaci i-a uimit pe medici în urmă cu trei ani, atunci când a reuşit să învingă boala aflată în stadiu terminal, şi asta prin metode naturiste, după ce tratamentul prescris de doctori nu a dat roade. Femeia spune că acum se simte ”binişor”, dar că trebuie să meargă în scurt timp la control.
”Nu pot să spun că mă simt excelent, dar pe ansamblu starea de sănătate este bună. Şi în prezent iau acelaşi tratament naturist, am mers pe leacul care m-a ajutat să mă vindec. Trebuie să mă duc în scurt timp la control, nu am mai fost de jumătate de an şi am emoţii. Cine ştie ce or să găsească, însă eu sper ca totul să fie bine, ca şi până acum. Ştiu că nu sunt vindecată 100%, stadiul de boală pe care l-am avut eu nu se vindecă de tot”, a declarat Doina Lehaci pentru CANCAN.ro.
Femeia spune că are mare grijă de alimentaţia ei şi că nu face vreun exces. O ajută şi credinţa în Dumnezeu.
”Am fost în ultimul timp la mai multe mănăstiri, m-am rugat ca să fiu bine în continuare. Mă rog în fiecare seară pentru ca boala să nu revină, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta. Nu renunţ la tratamentul naturist, altceva n-am mai încercat, nici medicii nu mi-au mai prescris nimic”, a mai spus ea.
Femeia a fost diagnosticată cu cancer 2012, iar un an mai târziu a început să facă chimioterapie. Tratamentul nu a dat însă rezultate, iar medicii i-au spus că mai are doar câteva luni de trăit, aşa că a încercat un tratament naturist.
Sursa: Cancan.ro