Un tânăr de 25 de ani, din județul Botoșani, împreună cu trei minori din Vicovu de Sus, cu vârste între 14 și 17 ani, au mers la furat din gospodăria une femei de 59 de ani din Vicovu de Sus.
Potrivit polițiștilor, în noaptea de 7 spre 8 martie, profitând de lipsa unui sistem de alarmare sau siguranță a anexei, prin forțarea sistemului de închidere, aceștia au pătruns în interior și au sustras unelte agricole și harnașamentul unei cabaline.
Prejudiciul este de aproximativ 2.000 lei. Sâmbătă, 10 martie, în urma continuării cercetărilor în cauză, polițiștii au reușit prinderea autorilor minori. Cei trei minori au recunoscut comiterea faptei, prejudiciul fiind recuperat întotalitate.
„Cercetările continuă pentru identificarea celui de-al patrulea autor și soluționarea procedurală a cauzei”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava.