Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un sucevean a intrat peste amantul soției sale în casă și l-a bătut cu un lemn, apoi a amenințat un polițist

Un individ din Rădăuți a fost trimis în judecată, joi, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, sub control judiciar.

Vasile Bolohan este cercetat pentru „ultraj”, „ameninţare”, „lovirea sau alte violenţe”, „violarea de domiciliu”, „distrugere”.

Potrivit anchetatorilor,  începând cu luna martie 2016 până în luna decembrie 2016, motivat de faptul că D.O. ar avea o relaţie cu soţia sa, cu care se afla în proces de divorţ, Bolohan l-a ameninţat în repetate rânduri cu moartea şi cu acte de violenţă pe amant, atât pe telefonul mobil cât şi verbal şi l-a urmărit la serviciu şi la domiciliu.

La data de 01 ianuarie 2017, în jurul orei 23.30, a distrus uşa de acces în locuinţa amantului, a pătruns fără drept în locuinţa acestuia şi l-a lovit cu un lemn în zona feţei şi a corpului, acesta necesitând un număr de 7-8 zile de îngrijiri pentru vindecare.

În aceeași zi, în jurul orelor 23.45, l-a ameninţat cu acte de violenţe pe agentul de poliţie C.R. din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu şi care făcea parte din echipajul de poliţie deplasat la faţa locului pentru aplanarea conflictului descris mai sus.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Rădăuţi.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Un sucevean a intrat peste amantul soției sale în casă și l-a bătut cu un lemn, apoi a amenințat un polițist | Moldova24

Lăsați un comentariu

*