Primăria municipiului Suceava a definitivat traseul rutei ocolitoare a Sucevei, spre Botoșani, a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, edilul Ion Lungu.
Primarul susține că traseul va fi de la intersecția cu Traian Vuia, spre Apeductului și până la râul Suceava. Primăria va trebui să despăgubească un proprietar, care va primi teren în altă parte, și edilul Ion Lungu speră să colaboreze cu Agenția Domeniilor Statului, mai ales că o parte din traseu trece pe terenurile lor.
„Avem alocate fonduri pentru realizarea studiilor de prefezabilitate, pentru studiul geologic, topografic și cel tehnic – cadastral. Valoarea noului pod este de aproximativ 30 de milioane de lei”, a spus Lungu, care a menționat că va discuta cu ministrul Dezvotării despre asigurarea finanțării podului prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Podul dacă nu este cu cel puțin trei, patru benzi pe sens, cu pistă de biciclete și trotuar pentru pietoni nu are rost să vă apucați.