O vorbă veche, ușor atinsă de misoginism, spune că locul femeilor este la cratiță. O dată cu trecerea vremurilor însă s-a dovedit că bărbații se pricep la cratiță chiar mai bine decât femeile, iar reprezentantele sexului frumos știu să fie lideri uneori chiar mai bine decât reprezentanții sexului puternic.
O dovedesc și patru femei- primar din județul Suceava care conduc mii de locuitori și care au câștigat în lupta din campania electorală din vară, punând la respect bărbații.
Cele patru femei primar sunt: primarul comunei Baia, Maria Tomescu de la (PSD), primarul comunei Berchișești, Violeta Zenovia Țăran, tot de la PSD, primarul comunei Capu Câmpului, Marcela Elena Bîrsan, de la ALDE, și primarul comunei Voitinel Maria Pleșca, de la PSD.
Maria Tomescu spune că nu este ușor și nu îți poți duce la îndeplinire sarcinile decât dacă îți place ceea ce faci.
„Trebuie să fii un bun organizator, să citești legi, regulamente, proceduri, să știi să comunici cu cei din jur și să simți nevoia de a te autodepăși. În acelasi timp, eu nu conduc destine, încerc, lucrând în echipă, să aduc lucruri noi, să finalizez proiectele propuse la început de mandat în comună”, a spus Maria Tomescu.
Primărița recunoaște că e mai greu să te impui într-o lume organizată prin excelență de bărbați, dar e important să fii om înainte de toate, să muncești, să fii perseverent și să conștientizezi tot ceea ce faci. A hotărât că vrea să fie primar din dragul pe care îl poartă pentru oameni și pentru locul în care s-a născut.
Primarul din Capu Câmpului, Marcela Bîrsan, spune, de asemenea, că e greu să fii primar având în vedere caracterul diferit al fiecăruia.
Dacă în cazul bărbaților de succes se spune că stau în spate femei puternice, în cazul unei primărițe de succes stă în spate „priceperea, iscusința, promptitudinea și devotamentul”, ne-a spus Marcela Bîrsan.
Tot ea ne dezvăluie că un primar trebuie să aibă niște calități obligatorii: „corectitudinea, cinstea, imparțialitatea, responsabilitatea maximă și trebuie să fie un bun mediator”.