Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Ion Lungu face din nou apel la parlamentarii suceveni pentru transferul Parcului Șipote și a unei părți din pădurea Zamca către primărie

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a făcut un nou apel către parlamentarii județului Suceava să se implice pentru transferul Parcului Șipote şi a unei porțiuni din pădurea Zamca către Primăria Suceava astfel încât municipalitatea să investească pentru  întreținerea acestor zone, unde ar uma să fie amenajate zone de agrement.

În luna decembrie noi am dat o Hotărâre de Consiliu Local, de principiu, privind preluarea unor terenuri din domeniul public al statului, în domeniul public al municipiului Suceava. Este vorba de o suprafață de 156,28 hectare, din care 50,56 ha în zona Cetății de Scaun, iar 105,72 hectare în zona Zamca. În cursul zilei de luni am înregistrat o adresă la Prefectura Suceava prin care îl rog pe prefect să ne sprijine în acest demers, să avem o discuție comună cu cei 14 reprezentanți ai partidelor politice şi doi ai minorităților polonă şi italiană, astfel încât să fie inițiat un proiect de lege care să fie supus aprobării Parlamentului, dacă nici acum nu putem transfera aceste terenuri, nu ştiu când o vom mai putea face”, a declarat Ion Lungu.

Întâlnirea ar urma să aibă loc vineri, 17 martie 2017, la ora 12.00.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*