Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Rectorul USV i-a cerut primarului Ion Lungu să-și onoreze promisiunile electorale și să transfere în administrarea USV căminul Colegiului Alimentar. Cum a răspuns Lungu

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Valentin Popa, i-a cerut, în ultima ședință de Consiliu Local, primarului Ion Lungu să își respecte promisiunile din campania electorală și să transfere în administrarea USV a căminului nr.2  al Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară.

„Am auzit, în campanie, că absolut toţi aţi declarat că susţineţi Universitatea şi proiectele pe care Consiliul Local şi primarul vor să le dezvoltăm împreună. De ceea, am venit să vă confirm sprijinul nostru şi să aştept şi confirmarea sprijinului din partea dumneavoastră pentru astfel de proiecte, care privesc nu doar Universitatea, ci întreaga comunitate. Aveţi pentru prima dată ocazia să veniţi cu fapte în sprijinul declaraţiilor pe care le-aţi făcut până acum” a prezicat, în cadrul ședinței, Valentin Popa.

El a mai precizat că în luna martie, anul trecut, Consiliul Local de atunci a aprobat trecerea în administrarea Universităţii a căminului respectiv, dar la acea dată găzduia oameni care reprezentau cazuri sociale.

Valentin Popa a adăugat că Universitatea trebuie să găsească fonduri pentru a finanţa reabilitarea şi modernizarea clădirii, „astfel încât să ajungă la standarde studenţeşti”.

Ion Lungu a spus că asistații social de acolo vor fi duși, după Paște, în unele spaţii eliberate la Colegiul Tehnic „Petru Muşat”.

Eu nu mă încadrez în cei care nu se ţin de promisiunile electorale, ci sunt poate singurul care s-a ţinut de ele”, a mai adăugat Lungu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*