Un șofer de microbuz de transport persoane din Suceava, în vârstă de 43 de ani, a fost amendat de polițiștii ieșeni cu 6.000 lei, luni, pentru că în timpul cursei, a oprit tahograful, aparatul de control destinat pentru a fi montat în autovehicul pentru indicarea şi scrierea total automatizată a datelor referitoare la cursa autovehiculului, precum şi despre anumiţi timpi de lucru ai conducătorilor auto.
Suceveanul a fost depistat „pe DE 583, pe raza localităţii Leţcani, conducând un microbuz destinat transportului public de persoane, dotat cu aparatură de înregistrare, fără a utiliza cartela tahografică”, susțin reprezentanții Poliției ieșene..