Un tânăr de 27 de ani din municipiul Vatra Dornei a fost arestat după ce autoritățile spaniole au emis un mandat de arestare pe numele său.
Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, vineri, în baza mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare spaniole, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei l-a identificat la domiciliu, pe un localnic de 27 de ani, condamnat la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Bărbatul a fost escortat și prezentat de polițiștii Serviciului Investigații Criminale Suceava, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar apoi magistrații au decis arestarea preventivă a acestuia.