Locuitorii din comuna Șcheia se mobilizează pentru ajutorarea unei familii cu cinci copii din satul Mihoveni, a cărei locuință a fost distrusă de flăcări în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Membrii familiei au rămas fără acoperiș deasupra capului în plină iarnă. Primarul comunei Șcheia, Vasile Andriciuc, a declarat că începând de luni la nivelul administrației locale a fost declanșată o acțiune de mobilizare pentru ajutorarea familiei Belciug Elena și Marcel din Mihoveni, familie constituită din 4 adulți și 5 copii -unul cu probleme de handicap.
„A fost constituit un comitet de inițiativă pentru strângerea de fonduri din partea localnicilor în vederea reconstruirii casei. Și la nivel de școală, copiii s-au mobilizat și adună cărți, rechizite, hăinuțe pentru ca cei 5 elevi să aibă cu ce veni la cursuri. Cetățenii din Mihoveni s-au mobilizat și deja, adună materiale și alte produse care sunt necesare unei gospodării”, a spus Andriciuc.
Potrivit primarului, toți cei care vor să facă donații să sune la telefonul 0230526588.