Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Consultații gratuite de pregătire pentru examenul de bacalaureat la Universitatea „Ștefan cel Mare”

Pentru al doilea an consecutiv, profesori ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava oferă consultații gratuite atât pentru elevii de liceu, cât și pentru absolvenții de liceu fără diplomă de bacalaureat care doresc să se pregătească suplimentar în vederea susținerii examenului de bacalaureat și a examenului de admitere la facultate.

Pentru a veni în sprijinul elevilor de liceu, profesori cu experiență din cadrul USV vor face consultații gratuite pentru examenul de Bacalaureat la disciplinele Limba și Literatura Română, Matematică, Chimie organică, Chimie anorganică, Istorie, Geografie, Logică și argumentare, Economie.

Consultațiile sunt concepute sub forma unor module interactive și vor putea fi personalizate în funcție de nivelul de pregătire al elevilor participanți. De asemenea, dacă va fi necesar, se vor organiza grupe distincte pentru absolvenții de liceu din seriile anterioare care nu au obținut diploma de bacalaureat.
Pregătirea este gratuită și sunt așteptați, ca și în anul trecut, elevi din județul Suceava, dar și din județele învecinate, care pot alege atât disciplina pe care vor să o urmeze, cât și modulul vizat.

Pentru înscriere, este necesară completarea cererii de înscriere, aflată pe site-ul www.usv.ro, la secţiunea „Consultaţii bacalaureat”, și transmiterea ei în perioada 15-27 februarie la adresa agnezia@usv.ro. Orarul consultațiilor va putea fi, de asemenea, accesat pe site-ul USV. Alte informații la nr. de telefon 0230-216147, int. 505.

În urma cursurilor de pregătire desfășurate în perioada februarie-mai 2016, la care au participat aproape 350 de elevi din județele Suceava, Botoșani, Neamț, 90% dintre cursanți au obținut diploma de bacalaureat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*