Incendiu la Dornești din cauza unei improvizații electrice

12 februarie 2017

Un incendiu a izbucnit, duminică, puțin după miezul nopții, la o casă din Dornești. Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea incendiului.

La sosirea echipajelor, ardeau holul şi o cameră, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la două case aflate în imediata apropiere.

Au ars lambriul din hol pe aproximativ 30 de metri pătraţi şi mobilierul din camera alăturată. S-au degradat pereţii bucătăriei şi ai unei camere pe o suprafaţă de 45 de metri pătraţi.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de conductori electrici cu improvizaţii, susțin pompierii. Incendiul a fost lichidat la ora 3:18, iar pompierii au salvat restul casei şi cele două locuinţe învecinate.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Incendiu la Dornești din cauza unei improvizații electrice”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia