Un raport al Curții de Conturi aferent anului 2015 a scos la iveală o serie de nereguli la Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Printre acestea sunt și nereguli privind acordarea burselor și decontarea cheltuielilor de transport. Potrivit Curții de Conturi, s-a sesizat acordarea necuvenită a sprijinului financiar din Programul „Bani de liceu”, în sumă totală de 164 mii lei la Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
De asemenea, au fost acordate necuvenit burse profesionale de 93 mii lei.
În plus, s-au constatat abateri cu privire la administrarea și înregistrarea în contabilitatea unităților școlare a stocurilor de rechizite școlare ce se acordă elevilor, respectiv 452 mii lei, la ISJ Suceava, dar și abateri privind decontarea abonamentelor și cheltuielilor de transport ale elevilor 142 mii lei.