Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Spațiile concesionate, distruse în incendiul de la piața Rădăuți, vor fi refăcute

Partea din suprafață concesionată a Pieței din municipiului Rădăuți, care a fost distrusă de incendiul de la începutul acestei luni, va fi modernizată. Omul de afaceri Costel Avram, cel care a concesionat această parte a halelor din piață de la Primărie în urmă cu câțiva ani pentru 49 de ani, a solicitat autorității locale să i se emită autorizațiile necesare pentru a reface imobilele care au fost distruse de incendiu.

Primarul municipiului Rădăuți, Nistor Tătar, declarat că omul de afaceri a ținut să spună că vrea ca aceste spații să fie refăcute, dar având la bază alte materiale de construcție și vor fi făcute câteva modificări în ce privește tavanul.

„Ceea ce a fost distrus în incendiu nu mai ține de primărie pentru că a fost concesionat. Nu eram primar atunci când a fost concesionat către acesta, dar incendiul din câte am înțeles a izbucnit de la o gospodărie din apropiere. Există tot interesul celui care a concesionat să refacă”,  a spus primarul Nistor Tătar.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*