Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un individ a violat și tâlhărit o tânără pe o stradă din Rădăuți. Bărbatul este un „client” mai vechi al oamenilor legii

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Cristi Virgil Hotea pentru săvârșirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, după ce  la data de 23.12.2016, orele 21.30, a acostat-o pe persoana vătămată B.F., din municipiul Rădăuţi, în timp ce aceasta se deplasa pe str. Calea Cernăuţi din localitate, după care, sub ameninţări, a condus-o pe o alee laterală a str. Calea Cernăuţi şi prin constrângere a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta, până la ora 23:30, după care, prin ameninţări, a sustras telefonul mobil al victimei şi a fugit într-o direcţie necunoscută, victima suferind leziuni pentru care a necesitat 2 – 3 zile de îngrijiri medicale.

Faţă de individ a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore, începând cu data de 17.01.2017 ora 18.00 şi până la data de 18.01.2017 ora 18.00, acesta fiind prezentat la data de 18.01.2017 instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

La baza propunerii de arestare preventivă au stat și datele ce caracterizează persoana inculpatului şi persistența sa infracțională caracterizată, acesta fiind condamnat în cursul anului 2006 de către Tribunalul Botoşani la o pedeapsă rezultantă de 7 ani şi şase luni de închisoare, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de tâlhărie. Individul fusese eliberat condiţionat pe parcursul anului 2009 rămânând cu un rest de executat de 839 zile, săvârşind astfel faptele din prezenta cauză în stare de recidivă.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*