Doi tineri, de 25 și 22 de ani, din municipiul Suceava, au fost prinși la furat, marți seară, într-un magazin din cartierul sucevean Burdujeni. Agenții de pază i-au surprins pe cei doi tineri după ce au sustras mai multe articole de îmbrăcăminte și au anunțat polițiștii.
În fața oamenilor legii, tinerii au recunoscut că, prin ruperea elementelor de securitate, au sustras din magazin două geci și o vestă din fâș, valoarea prejudiciului fiind de circa 156 lei.
„Bunurile au fost ridicate pe bază de dovadă și predate reprezentantului magazinului, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural”, susțin reprezentanții Poliției Suceava.