Primăria Dumbrăveni este bună de plată după ce a fost dată în judecată de Consiliul Județean Suceava. Unitatea Administrativ Teritorială trebuie să dea 373.203 lei la proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Suceava”.
Curtea de Apel Suceava a respins, marți, ca nemotivat recursul formulat de Consiliul Local și UAT Dumbrăveni, prin primarul Ioan Pavăl, împotriva deciziei Tribunalul Suceava.
Consiliul Județean a acționat la Secția Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava UAT Dumbrăveni pentru neplata la proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Suceava”.
În 22 septembrie 2016, instanța de judecată a Tribunalului Suceava a admis cererea formulată de CJ Suceava în contradictoriu cu UAT- Comuna Dumbrăveni. Aceeași instanța a obligat Primăria Dumbrăveni să plătească suma de 373.203 lei, actualizată cu indicele de inflaţie la data efectivă a plăţii, reprezentând parte neachitată din contribuţia proprie la finanţarea Proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Suceava”.
Tribunalul Suceava a respins, atunci, cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al com. Dumbrăveni, ca nefondată. Decizia instanței nu era definitivă, părțile având drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Acest articol ajută ca o mica justificare a cresterii taxei de salubrizare . Mie personal mi se pare totuși cam exploziva aceasta majorare ! 30 lei de persoana / an, cum s-a aprobat inițial în ședința de consiliu din decembrie era o sumă acceptabilă și ușor de colectat, așa la 46 lei / persoana, la familii cu 7-8 copii si chiar mai mult, adaugand si parinti sau bunici ( sunt destule cazuri ) e cam greu sa colectezi sume de 5-6 milioane de la o casă doar pentru gunoi …… Tinand cont ca masina de gunoi trece doar odata pe luna pe la fiecare casă !