Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Aproape 500 de șoferi testați cu etilotestul. Câți au rămas fără permise

În perioada 15 – 16 ianuarie 2017, poliţiştii au organizat o acţiune la nivelul întregului judeţ pentru prevenirea accidentelor şi creşterea gradului de siguranţă rutieră. Principalul scop al acţiunilor desfăşurate a fost identificarea şoferilor care consumă alcool şi se urcă la volan, punând astfel în pericol siguranţa traficului rutier.

În cadrul acţiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest 456 de conducători auto.
Poliţiştii au reţinut 12 permise de conducere, dintre care 8 pentru consum de băuturi alcoolice.
În cadrul acţiunii organizate poliţiştii rutieri au aplicat 180 de sancţiuni contravenţionale.
Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 71728 lei.

De asemenea, în cadrul acţiunii s-a urmărit identificarea vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic şi pun în pericol siguranţa traficului rutier. Pentru defecţiuni tehnice, la sistemele de semnalizare şi lipsa ITP au fost reţinute 17 certificate de înmatriculare.
În urma controalelor efectuate în trafic au fost constatate 9 infracţiuni, toate la regimul circulaţiei rutiere, din care 7 alcoolemii.

Astfel, un bărbat de 60 de ani, din orașul Siret a condus autoturismul pe raza localității Siret având o alcoolemie de 0,56 mg/L. În cauză s-a întocmit dosar penal.
Un tânăr de 24 de ani, din comuna Ciocănești, a fost depistat conducând autoturismul pe str. Unirii, din municipiul Vatra Dornei, cu o concentrație alcoolică de 0,45mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, la data de 15.01.2017, în jurul orei 21:20, polițiștii din cadrul Postului de poliție Dumbrăveni și Postului de poliție Siminicea, la intersecția DN 29 cu DJ 208B în localitatea Siminicea, au oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna Dumbrăveni.
Întrucât emana halenă alcoolică şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,99 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Ulterior i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*