Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

Neculai Bereanu, exclus din Biroul Permanent al PSD. Două organizații au fost dizolvate

bereanuComitetul Județean Executiv al PSD Suceava a decis, sâmbătă, excluderea din Biroul Permanent al PSD a fostului senator PSD Neculai Bereanu, dar acesta rămâne membru de partid.

Totodată, s-a decis excluderea din partid a trei consilieri locali: Cristian Boberschi, Dan Apetroaie, Dumitru Rusu, care, potrivit reprezentanților PSD, nu au respectat structura organizatorică a partidului, „au obstrucționat activitatea în campania electorală, în speranța că vom avea un scor slab la alegerile generale”.

Tot sâmbătă s-a decis dizolvarea unor organizații: Comănești, Mălini, din cauza rezultatelor slabe obținute la alegeri.

Liderul organizației județene a PSD, senatorul Ioan Stan, a spus că și-ar fi dorit ca unul din viitorii prefecți să fie unul din sală, dar  nu va fi așa. Cel care va fi nominalizat, a susținut președintele social democraților suceveni, nu s-ar  afla  la reuniunea Comitetului Județean Executiv al social democraților.

like-facebook

Bereanu a fost chestor al Senatului în mandatul trecut timp de trei sesiuni legislative.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*