Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un sucevean, primul monoskior român medaliat cu argint. Vezi povestea sa!

ionel lunguUn bărbat, în vârstă de 44 de ani, din comuna Marginea ne dă tuturor o adevărată lecție de supraviețuire, chiar dacă destinul n-a fost deloc blând cu el. În urma unui accident de muncă, în urmă cu șase ani, în Italia, a rămas invalid și se deplasează doar cu scaunul rulant, dar acest lucru nu l-a descurajat, ci dimpotrivă. Ionel Lungu este primul concurent român monoskior la concursuri de renume din străinătate.

Și-a pierdut locul de muncă, soția

Ionel lucra în Italia de câțiva ani, ca electrician. Era foarte muncitor și profesionist, lucra legal și își dedica tot timpul muncii sale. Ghinionul a făcut ca în urmă cu șase ani să cadă de pe scara pe care lucra, iar de atunci a ajuns în scaunul cu rotile. Un an și trei luni de zile a petrecut prin spital după accidentul respectiv. Și de parcă nu ar fi fost de ajuns, din cauza condiției sale, soția l-a părăsit, lăsându-l să înfrunte singur toată durerea.

ionel lungu3În ciuda handicapului său, se antrenează ca un adevărat sportiv

Chiar dacă nu se poate deplasa decât cu ajutorul scaunului  rulant, Ionel nu s-a lăsat învins. Cât a stat în spital, în Italia, a cunoscut foarte multe despre diverse sporturi, iar cel mai mult l-a atras schiatul alpin.

„Am făcut trei concursuri în Italia până am ajuns locul 3 din 24, după am vrut să fac internațional, dar mi-a zis din Italia că trebuie să mă înscriu ca român”, a spus Ionel.ionel lungu2

Nu este un sport ușor, dar Ionel nu se plânge niciodată. Își dorește cu ardoare să participe la cât mai multe concursuri, să strângă puncte, astfel încât în 2018 să participe la Jocurile Paralimpice de Iarnă din Pyeongchang, Coreea de Sud.

Nu a fost greu și nu vreau să renunț niciodată la sport. Vreau să demonstrez că și o persoană în scaun rulant poate să facă sport”, ne-a spus sportivul.

În primăvara anului 2013, Ionel Lungu a ajuns pe podium pentru Italia, luând locul 2, la special, iar în primăvara lui 2016, a fost la Passo Rolle, în Italia, fiind primul concurs la care a participat ca atlet român. Aici a ieșit pe locul 3 din 20.  Ionel Lungu a participat la RINN – IPCAS – Schi Alpin, în Austria, împreună cu antrenorul Bude Angelo, unde, după două concursuri, a obținut o medalie de argint.

ionel lungu4„Am fost la concurs și în Olanda, a fost Cupa Europa, am fost 35 de țări și eu am luat locul 20. Ultimul concurs la care am fost a fost pe 7 ianuarie 2017, am luat locul 2 din 9, la Rinn Austria- schi alpin în special, Monoski categoria siting”, precizează bărbatul.
Ionel se antrenează foarte greu pentru că în România nu prea avem condiții pentru astfel de antrenamente.

„În țară foarte puțin că este puțină zăpadă, 
la Gura Humorului cât este zăpadă și în rest în Austria, sau Franța”,
amintește Ionel, care a mai adăugat că are foarte mare grijă ce mănâncă pentru a da randament pe zăpadă.
Statul român nu îl ajută cu nimicionel lungu5
Din păcate, statul român nu îl ajută cu nimic pe Ionel, chiar dacă prin locurile pe care le obține pe podium la concursurile la care participă face o mare cinste înregii țări.
Tocmai asta este cea mai mare problemă că eu nu sunt recunoscut ca persoană invalidă de statul român. Tot ce am făcut, am făcut pe cheltuiala mea. Un concurs mi l-a susținut comuna Marginea, l-a plătit Primăria, dar în rest mă descurc singur și e foarte greu din acest punct de vedere”, a declarat Ionel Lungu.
ionel lungu6Pe 17 februarie, Ionel participă la primul concurs în România, la Toplița. Nu se gândește nicio clipă să abandoneze. Luptă pentru el, luptă pentru a arăta că și persoanele invalide pot face sport și luptă pentru România și pentru județul Suceava, locul de care este atât de mândru.like-facebook

Schiul alpin adaptat paralimpic este o adaptare a schiului alpin pentru sportivii cu dizabilităţi. Schiul alpin paralimpic este unul din sporturile Jocurilor Paralimpice de Iarnă. El este guvernat de Comitetul Paralimpic Internaţional (IPC) sub egida Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS). În afară de Jocurile Paralimpice, competiţiile de schi de elită pentru persoane cu dizabilităţi includ Campionatele Mondiale de Schi Alpin pentru Persoane cu Dizabilităţi (din patru în patru ani din 1980 până în 2004 şi din doi în doi ani începând cu 2009) şi Cupa Mondială de Schi Alpin pentru Persoane cu Dizabilităţi, un circuit internaţional anual.

Sub nivelul Cupei Mondiale, competiţiile au loc la nivel de Cupă Continentală.
Cupa Europeană este disputată în Europa, iar Cupa Nor-Am n America de Nord; în plus, se mai ţin competiţii sub nivelul Cupei Mondiale în Asia de Est, Australia, Noua Zeelandă şi America de Sud.
Schiorii cu dizabilităţi concurează în trei categorii diferite: în picioare, în mono-schi şi în categoria cu deficienţe de vedere. Fiecare din aceste grupe este divizată în trei până la şapte clase, dintre care unele sunt subdivizate în două sau trei sub-clase.

În cadrul fiecăreia din cele trei categorii majore, timpii sunt comparaţi cu ajutorul unui „sistem factor” care încearcă să plaseze sportivii cu diferite dizabilităţi la acelaşi nivel prin înmulţirea timpului fiecărui competitor dintr-o clasă sau sub-clasă dată cu un număr fix între 0 şi 1 numit factor.
Rezultatul, cunoscut ca „timpul ajustat” este timpul care apare pe lista de rezultate în cursele de schi pentru persoane cu dizabilităţi.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Un sucevean, pe locul I la primul concurs organizat de strindberg pentru persoane cu handicap | SuceavaNews.ro
  2. Un bărbat din Marginea, primul monoschior român | SuceavaNews.ro
  3. Un bărbat din Marginea, primul monoschior român, pe locul II la Campionatul internațional din Cehia- IPCAS | Moldova24

Lăsați un comentariu

*