Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile și avertizările meteorologice de cod galben de ger, ninsori și viscol pentru județul Suceava transmise de către Autoritatea Națională de Meteorologie, cursurile în toate unitățile de învățământ din județul Suceava vor fi suspendate pentru zilele de luni, 9 ianuarie 2017 și marți, 10 ianuarie 2017.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Suceava susțin că vor monitoriza evoluția situației și vor lua măsurile care se impun în vederea asigurării siguranței elevilor și a personalului didactic și nedidactic.
Consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ va stabili cum vor fi recuperate cursurile de luni și marți.
„Orele vor fi recuperate cu respectarea art. 9, al. (5) din ROFUIP (Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar), conform căruia :”Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei școlare până la sfârșitul semestrului, respectiv al anului școlar, stabilite de consiliul de administrație al unității de învățământ și comunicate instituției care a aprobat suspendarea cursurilor”, susțin reprezentanții ISJ.