O gospodărie din comuna Ulma a fost cuprinsă de un incendiu. Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus au intervenit, joi seară, cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, în comuna Ulma.
La sosirea echipajelor, ardeau violent adăpostul de animale şi depozitul de furaje, existând pericolul de propagare la casa de locuit.
Incendiul a fost lichidat la ora 20:50. Au ars acoperişurile celor două clădiri pe o suprafaţă totală de aproximativ 70 de metri pătraţi şi circa o tonă de fân. S-au degradat pereţii adăpostului de animale pe o suprafaţă de 24 de metri pătraţi.
Pompierii au salvat casa de locuit, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de echipamente de iluminare (electrice) defecte. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.