FOTO! Accident spectaculos la Șcheia. Un șofer și-a urcat mașina pe un gard

2 ianuarie 2017

accident-masina-pe-gardUn accident spectaculos a avut loc, luni, în localitatea Șcheia. Un autoturism, în care se aflau două persoane, a ajuns pe...un gard.

like-facebookDin fericire, nimeni nu a fost rănit grav.

Șoferul mașinii, Valentin Cristian P., din Șcheia, a pierdut controlul volanului într-o curbă, din cauza vitezei, și a trecut cu mașina peste un șanț, în gardul unei case.

Polițiștii au găsit-o în mașină doar pe soția șoferului, acesta părăsind locul accidentului.

„ Un bărbat, de 45 de ani, din comuna Șcheia, a condus autoturismul, pe D.C. 74, având direcţia de deplasare „magazin Selgros” spre „centrul localității Șcheia”. În zona unui imobil, într-o curbă la stânga, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, autovehiculul părăsind partea carosabilă și lovind gardul de piatră al imobilului menționat anterior. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei femei, de 44 de ani, pasageră în autoturism, din comuna Șcheia. La fața locului s-a deplasat o ambulanță, iar cadrele medicale i-au acordat îngrijiri victimei, care a refuzat să fie condusă la Spitalul Județean de Urgență Suceava, pentru efectuarea de investigații de specialitate. Imediat după producerea accidentului de circulație conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului rutier fără încuviințarea poliției. S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, precizează purtătorul de cuvânt al Poliției Suceava, cms. Ionuț Epureanu.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia