Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Protest la UPU Suceava după o serie de schimbări făcute de conducerea spitalului

raed arafat inaugurare upu suceava (119)Un protest desfășurat de aproximativ 30 de angajați ai Spitalului Județean Suceava a avut loc după ce conducerea unității spitalicești a decis, în urma unor nereguli descoperite la diverse controale, ca o parte din personal să fie schimbat din funcție. Opt brancardieri şi câteva infirmiere din cadrul Secţiei de Urgenţă a Spitalului Judeţean Suceava au fost transferate la alte secţii.  Personalul auxiliar a fost detașat pentru 60 de zile.
Unii dintre brancardieri nu au fost atenți și au lovit masa tomografică, susține directorul medical Doina Ganea.
like-facebookAsistenta șefă a fost înlocuită cu alta. Decizia detașării permite să fie mutați brancardierii  datorită unor nereguli care au apărut în special al brancadrierilor nu au fost atenți și au lovit masa tomografului pentru care a trebuit să apelăm la service. Nu este normal să nu atenți și să nu își asume stricăciunile. Nu am discutat dacă vor suporta plata reparării.  Este dreptul lor să protesteze. Nu ai cum să îi împiedici să facă acest lucru. Datorită sporului pe care îl au aici îi apropie ca salariu compatibile din UE. Este un sector foarte vizat de angajați din toate serviciile medicale.Ispita salarială este mare. Detașarea este de 60 de zile dar se va face o evaluare O rice personal auxiliar este evaluat în orice moment. Azi,vom face prelurarea ordinului în ce privește comisia de etică și vor semna prelucrarea acestui ordin” a precizat directorul medical Doina Ganea.
Medicul Mihaela Hreceniuc i-a luat locul Valeriei Curelușă, care a fost delegată să organizeze și să managerieze activitatea la UPU până alaltăieri.
„În privința calității serviciilor, în special a personalului auxiliar de la UPU. Ei se vor supune deciziei managerului Spitalului care conform legii 95 are acest drept pentru a-i discipliniza și responsabiliza conform fișei postului. În privința infirmierilor, pentru că aici deficiențele sunt mai puțin concrete urmează ca asitenta șefă din UPU și șefele de tură să-și facă echipe creând un echilibru, armonizând pe cele cu vechime și calificativ maxim de calitatea servicilor pe care le-au praticat până acum cu cele care sunt noi și care au calitate suboptimală. Aceste echipe vor fi comunicate mâine dimineață managerului. În privința medicului șef UPU care trebuie să aibă un contracat de administrae să aibă indicatori de performanță și calitate în aceeași idee în a duce spre maxim și optim calitatea serviciilor din această secțiune a spitalului.  Este poarta de intrare principală  în spital și răspunsul angajaților de la cei cu caracter auxiliar până la medici trebuie să aibă un caracter optim. De aici pleacă imaginea spitalului și de aici feedbakul nu totdeauna pozitiv al pacientului. Noi ca și comitet director la condițiile create de muncă atât angajaților cât și al pacienților  mi se pare că suntem îndreptățiți ca  să fim extrem de exigenți în aceste cerințe și să nu facem rabat de la acest principiu”, a spus Ganea.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*