Sala de Sport a Școlii Gimnaziale „Bogdan Vodă” din municipiul Rădăuți a fost, vineri, gazda celei de-a V a ediții a manifestării intitulate „Ziua minorităților naționale” sub egida „Toleranță, diversitate, identitate(T.D.I.)”.
Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean, Uniunea Ucrainenilor din România și Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” din localitate. O manifestare în care copii aparținând minorității rușilor lipoveni, nemți, romi, ucraineni au demonstrat că pot conviețui împreună și că cultura prin dans și costume populare tradiționale este păstrată cu sfințenie. Merită apreciat efortul cadrelor didactice care s-au străduit să-i pregătească. Între acestea se află Daniel Hrenciuc, Nicole Karin, Daniela Nanu, Mihaela Amariței, Cristina Nichitean, Cornelia Hatnean, Camelia Șerban, Mirela Chidon Frunză, Natașa Cosovanu, Ioana Irina Ducra, Corina Domnari, Sorin Costiuc, Petru Șoiman, Mihai Văcărean.
Nu trebuie omisă nici implicarea consilierilor locali în frunte cu Radu Muntean care este deja cunoscut rădăuțenilor pentru implicare în numeroase activități culturale, sportive, dar și în activitatea orașului. Dincolo de dansurile și cântecele tradiționale ale minorităților participante, trebuie apreciată și expoziția gastronomică cu mâncăruri specifice etniilor.
Trebuie să amintim că în data de 18 decembrie minorităţile naţionale din ţara noastră îşi vor sărbători ziua lor. Conform HG 881 din 1998, ziua de 18 decembrie este declarată ca data la care se sărbătoreşte Ziua Minorităţilor Naţionale din România. 19 minorităţi etnice recunoscute oficial la nivel national sunt chemate prin activitatea lor să-şi promoveze valorile culturale proprii, tradiţiile specifice fiecăreia dintre ele.
Și primarul municipiului, Nistor Tătar, a ținut să fie prezent la eveniment.
„Ne alăturăm acestei zile și suntem alături de minorități. La noi deja este cunoscut că etniile conviețuiesc împreună și că nu se pune și nu s-a pus niciodată problema discriminării. A fost un program pregătit special care a fost extraordinar și care a reliefat talentul tinerilor și copiilor dar mai ales grija pentru păstrarea autenticității folclorului și portului tradițional al fiecărei etnii”, a spus Tătar.