Incendiu la o gospodărie din Poiana Mărului. O fetiță și părinții săi au avut nevoie de îngrijiri medicale

16 decembrie 2016

incendiu-cabana-sucevita-suceava-suceavanews-1Militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mălini, au intervenit, vineri dimineață,  cu trei autospeciale cu apă și spumă şi o ambulanţă SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria numitei L.M., din satul Poiana Mărului, comuna Mălini.
like-facebook
La sosirea echipajelor, ardea acoperişul casei de locuit, construit din lemn cu învelitoare din draniţă, şi exista pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la anexele gospodăreşti.

Au ars acoperișul casei pe o suprafață de 60 de metri pătrați şi obiecte de mobilier din bucătărie. S-au degradat pereţii portanţi ai locuinţei.

Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarilor - soţului (37 ani) şi soţiei (35 ani), precum şi fiicei acestora (12 ani), care au suferit atacuri de panică. Ulterior, toţi trei au refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coşul de fum neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile.

Incendiul a fost lichidat la ora 7:43, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, bucătăria de vară şi adăpostul de animale.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia