Un echipaj din cadrul Compartimentului de Investigarea Criminalităţii Economice Fălticeni a efectuat un control, miercuri, în Piața Agroalimentară din localitate, ocazie cu care, a identificat lângă o rulotă abandonată, un bagaj voluminos, în interiorul căruia se aflau 262 pachete cu ţigări de proveniență duty-free şi Ucraina.
În urma măsurilor operative întreprinse, polițiștii l-au identificat pe proprietarul bunurilor ca fiind un localnic de 29 de ani, care nu a putut prezenta documente legale de proveniență a acestora.
Întreaga cantitate de țigarete în valoare de 3.350 lei a fost confiscată, iar bărbatului de 29 de ani i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural.