Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

FOTO! Haitele de lupi fac ravagii. Atacă animalele din gospodării, dar și cervidele din fondurile cinegetice ale Direcției Silvice

lupi-3Haitele de lupi atacă cervidele din fondurile cinegetice gestionate de Direcția Silvică Suceava, dar și animalele din gospodăriile din zona Broșteni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției Silvice Suceava, George Celsie, începând din luna noiembrie și până zilele trecute, cinci lupi au atacat în haită mai multe cervide de pe raza Ocolului Silvic Broșteni. Scenele sunt cumplite la atacul haitelor de lupi. Și sătenii sunt îngroziți de dezastrul provocat și se tem să mai iasă noaptea prin localitate, mai ales că lupii au coborât și pe ulițele din sate și au atacat animalele din gospodării.

lupi-1Celsie a arătat că în ultima perioadă au crescut foarte mult efective de lupi, acestea fiind cu mult peste efectivele optime. Dacă în 2015, potrivit evaluărilor, erau 142 de lupi, acestea au depășit cu mult acest număr și atacă în haită animalele de pe fondurile cinegetice gestionate de DS Suceava, dar și animalele populației.

„Începând cu luna noiembrie și până în aceste zile, lupii au atacat în haite 8 ciute de pe raza Ocolului silvic Broșteni și 5 oi din 2 gospodării, tot din zona Broșteni. Ce s-ar putea face pentru a preveni asemenea pagube? Trebuie semnarea unui ordinul de ministrul de resort. Ca să fim mai expliciți, conform Legii 407/2006 cu modificările și completările ulterioare, lupul, ursul, pisica sălbatică și râsul nu pot fi vânate în acest sezon. Acesta se împușcă doar prin derogare de la lege și trebuie un ordin de ministru. Dacă în 2014, 2015 a fost această derogare, în acest an aceasta nu a mai fost semnată de ministru de unde și aceste pagube. În 2016 aveam o cotă de 8 exemplare la lup, dar nu a mai fost realizată pentru că nu a fost dată derogarea de la legislație pentru împușcarea lor. Și la urs, DS avea planificată o cotă de 8 exemplare, dar nici la mistreț nu a fost realizată această cotă”,  a spus Celsie.lupi-2

like-facebookÎn 2014, Direcția Silvică a avut o cotă de recoltă la lup de 8 exemplare, acesta fiind realizat, iar în 2015, cota de vânătoare la lup a fost de 9 exemplare care de asemeni, a fost realizată.

Lupii fac ravagii și în zona Dornelor. În luna noiembrie, animalele au atacat turmele de oi, iar ciobanii nu puteau decât să numere animalele omorâte. Lupii sunt protejaţi de lege și unde-i lege nu-i tocmeală. Ciobanii se tem și ei la rândul lor dar nici să aducă mai mulţi câini la stână nu au voie, pentru că nu-i lasă legea. Lupii atacă în haite şi nu se sperie de câini de pază. Oamenii cer ajutorul autorităţilor pentru a schimba legea care limitează numărul câinilor care pot păzi o stână.


Loading...

loading...

2 Comentarii

  1. Ioan says:

    As se opreseasca defrisarea padurilor iar lupi vor avea unde vana vanat salbatic. E simplu,nu lupi sunt de vina.!!!!

    Răspunde
  2. Ioan says:

    Sa se opreseasca defrisarea padurilor iar lupi vor avea unde vana vanat salbatic. E simplu,nu lupi sunt de vina.!!!!

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*