Județului Suceava i-au fost repartizate zece mandate de de deputat și patru de senator. În urma scrutinului electoral de duminică, 11 decembrie, PSD va avea direct doi senatori direct— Ioan Stan și Virginel Iordache, iar PNL va avea un senator direct, respectiv Daniel Cadariu.
La Camera Deputaților, PSD va avea cinci deputați, respectiv Eugen Bejinariu, Maricela Cobuz, Ioan Cătălin Nechifor, Alexandru Rădulescu și Emilian Havrici, iar PNL va avea trei: Ioan Balan, Angelica Fădor și Bogdan Gheorghiu. Un mandat de deputat a fost obținut de ALDE în persoana lui Alexandru Băișanu.
Celelalte două mandate de deputat și unul de senator vor fi atribuite la redistribuire. Un mandat de deputat va reveni cu siguranță PSD Suceava, locul șase de pe listă fiind ocupat de George Șoldan, în vârstă de 25 de ani, cel mai tânăr candidat PSD din țară.
Trebuie amintit că cel mai mare procent la alegerile parlamentare la nivel de județ la PSD a fost înregistrat în comuna Voitinel- 83 % în timp ce la Ciprian Porumbescu PSD a obținut 80 %.
Pokemon