Un echipaj de jandarmerie a observat, luni, pe strada 22 Decembrie din municipiul Rădăuţi, doi tineri care se deplasau grăbiţi, unul dintre aceştia având ascuns sub haină un obiect voluminos. La vederea echipajului, persoanele în cauză, profitând de zona slab iluminată, au fugit printre blocuri.
Jandarmii l-au interceptat şi identificat în scurt timp pe unul dintre cei doi tineri, constatând că se numeşte G. Andrei, de 17 ani, din localitatea Brodina. Acesta, împreună cu amicul său, au forţat portiera unui autoturism şi au sustras din interiorul acestuia o staţie emisie- recepţie auto, o antenă pentru staţia auto, o perie pentru curăţarea parbrizului şi o sticlă de suc.
„În cauză au fost întocmite actele de sesizare privind săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi furt calificat. Totodată, persoana în cauză şi bunurile găsite asupra sa au fost predate organelor de poliţie din municipiul Rădăuţi în vederea continuării cercetărilor”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava.