Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

20 de taximetriști suceveni, sancționați de polițiști. Unul avea permisul suspendat

actiune-taximetrieÎn ultima perioadă poliţiştii suceveni au intensificat acţiunile de verificare a legalităţii transportului rutier de persoane, având în vedere că nerespectarea legislaţiei în acest domeniu poate avea consecinţe din cele mau grave.

În perioada minivacanţei de 1 Decembrie poliţiştii au efectuat controale ,,surpriză” printre taximetriştii din municipiul Suceava. ,,Surprize” au avut şi 20 de taximetrişti care nu au respectat legea şi s-au ales cu sancţiuni în valoare de 8500 lei.

like-facebookAvând în vedere perioada minivacanței prilejuite de sărbătoarea Sf. Andrei și Zilei Naționale a României și pe fondul utilizării sporite de către cetăţeni a mijloacelor de transport tip taxi, la nivelul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier a fost organizată o acţiune pentru protejarea drepturilor cetăţenilor care apelează la acest tip de transport şi creşterea gradului de siguranţă rutieră a acestora.
Acţiunile au fost derulate pentru intervale scurte de timp, maxim 2 ore şi dispuse aleatoriu pe raza municipiului.

Poliţiştii au fost plăcut surprinşi de atitudinea clienţilor, care, chiar dacă erau grăbiţi să ajungă la destinaţie şi vremea era friguroasă, înregistrându-se şi precipitaţii, au primit şi privit cu responsabilitate acţiunea desfăşurată de agenţi, conştientizând că principalii beneficiari sunt chiar ei, cetăţenii.
Defecţiunile tehnice ale vehiculelor, nerespectarea legislaţiei rutiere de către şoferii de taxi, pun în pericol siguranţa clienţilor care plătesc un serviciu de transport pentru a ajunge la destinaţie în siguranţă.

De asemenea, nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 modificată, privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în special cu referire la pornirea aparatului de taxat şi a lămpii de semnalizare aferente, aduce prejudicii altor transportatori care respectă legea şi au astfel o concurenţă neloială.
În doar câteva ore, în cadrul acțiunii au fost controlate peste 50 de autovehicule în regim Taxi și au fost aplicate 20 sancțiuni contravenționale în valoare de 8500 lei.

La Legea 38/2003, privind transportul de persoane în regim Taxi au fost aplicate 4 sancțiuni în valoare de 1500 lei, pentru faptul că aveau lampa scoasă din funcțiune sau nu era în poziția corespunzătoare.
Totodată , şoferii de taxi care au încălcat legislaţia rutieră prevăzută în OUG 195/2002, au primit 16 sancțiuni în valoare de 6000 lei.

De asemenea, în cadrul acțiunii a fost constatată și o infracțiune la regimul rutier în localitatea Scheia când un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Suceava a depistat şi înregistrat cu aparatul radar autoturismul, care circula pe strada Aviatorului, cu viteza de 83km/h (+33 km/h faţă de limita maximă de viteză stabilită pentru acest sector de drum).

În urma verificărilor, agenţii de poliţie au stabilit faptul că autoturismul era condus de un bărbat de 33 de ani, din municipiul Suceava. Întrucât conducătorul auto nu avea asupra sa permisul de conducere, polițiștii au procedat la verificarea în baza de date a stării permisului de conducere stabilindu-se că dreptul de a conduce îi este suspendat pentru perioada 27.11.2016-24.02.2017, ca urmare a săvârşirii unei contravenţii la regimul rutier.

S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Poliţiştii recomandă firmelor de transport să dea dovadă de responsabilitate în ceea ce priveşte activitatea pe care o prestează, asigurarea condiţiilor tehnice ale vehiculelor utilizate şi selecţionarea unor şoferi cu aptitudini şi abilităţi profesionale.
Poliţiştii atrag atenţia prestatorilor de servicii în domeniul transportului rutier să respecte cu stricteţe legislaţia în vigoare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*