Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Codul portocaliu de viscol a fost prelungit pentru județul Suceava. Vezi până când!

viscol6Codul portocaliu de viscol a fost prelungit, vineri, pentru județul Suceava. Potrivit meteorologilor, între orele 10.00- 16.00, se vor semnala, la peste 1700 m altitudine, intensificări ale vântului, care la rafală vor depăși 90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând reducerea vizibilității sub 50 m.

Administrația Națională de Meteorologie a emis un nou cod galben de ninsori și viscol valabil pentru întreaga țară. Potrivit ANM, în intervalul 02 decembrie, ora 08 – 03 decembrie, ora 02 vor fi intensificări ale vântului în vest, sud şi est şi pe arii restrânse polei; ninsori însemnate cantitativ şi viscolite în zonele de munte, nordul şi centrul ţării.

În intervalul menţionat, vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, iar în seara zilei de vineri, 2 decembrie şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie), mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei. Rafalele vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului.

like-facebookÎn nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zonele de munte va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind şi troienind zăpada.

Îndeosebi în zona înaltă a Carpaţii Meridionali, vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*