Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Consilier local găsit în incompatibilitate de ANI. Ce afaceri făcea cu primăria

ANI_integritate_siglaUn consilier local din cadrul Primăriei Liteni a fost găsit în incompatibilitate de inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI).

like-facebookPotrivit unei informări a ANI, Vasile Pitaru, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada deținerii funcției de consilier local, întrucât „Pitaru M. Vasile” – Persoană Fizică Autorizată, entitate economică al cărei titular este persoana evaluată, a desfășurat activități comerciale prin achiziții directe și a încheiat contracte de prestări servicii constând în fabricare și reparații mobilier cu Primăria Orașului Liteni, județul Suceava, cu Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Oraș Liteni, precum și cu Școala Gimnazială Rotunda Oraș Liteni, județul Suceava.

Astfel, aceste instituții au efectuat plăți către „Pitaru M. Vasile” – Persoană Fizică Autorizată în valoare de 134.952.00 Lei, încălcând astfel dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Consilierii locali şi consilierii județeni care au funcția de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum şi calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*