Un accident a avut loc marți după-amiază, în localitatea Bosanci. În timp ce conducea autoutilitara cu remorcă pe un drum comunal din localitatea Bosanci și efectua manevra de mers înapoi, ajungând la intersecția cu DJ 208A, un bărbat de 29 de ani din localitate, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un tânăr de 21 de ani, din orașul Liteni, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, conducătorul auto de 21 de ani a suferit leziuni, fiind preluat de o ambulanță și transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.