Un minor de 15 ani, cercetat pentru două tâlhării și o tentativă de tâlhărie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
P.G.C. a tâlhărit, pe 28 august, o femeie din municipiul Suceava. În timp ce se deplasa spre domiciliul din municipiul Suceava, în apropiere de Policlinica Arcadia, minorul a venit din spate și, cu toate că a opus rezistență, a deposedat-o prin smulgere de un portofel în care avea mai multe documente și bani, cauzându-i un prejudiciu în valoare de circa 300 lei.
În aceeași zi, femeia, în vârstă de 66 de ani, se deplasa către domiciliu împreună cu nepoțica ei în vârstă de 8 ani, iar P.G.C. a urmărit-o iar în momentul în care a ajuns în fața S.C. Instcomp, a depășit-o și s-a așezat în fața acesteia și, prin smulgere, i-a sustras din mână un portofel în care avea suma de 115 lei și mai multe documente personale după care a fugit prin spatele blocurilor de pe str. Grigore Ureche. În continuare, inculpatul a luat banii din portofel și l-a abandonat pe o cutie de gaz metan din casa scării la parter, plecând spre casă.
La 12 octombrie 2016, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de către numita N.E., în vârstă de 72 ani, din mun. Suceava, cu privire la faptul că în data de 12.10.2016, orele 16.20, în timp ce se deplasa spre domiciliu, pe str. Mărășești, la colțul blocului unde locuiește, o persoană necunoscută a deposedat-o, prin violență, de portofelul în care avea suma de 489,70 lei și mai multe documente personale, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 530 lei.
În fapt, s-a stabilit faptul că la data de 12.10.2016, persoana vătămată se afla în incinta magazinului Kaufland din mun. Suceava, str. Universității unde s-a deplasat la bancomatul BRD din marketul sus-menționat pentru a achita o factură. I-a cerut ajutor tânărului care stătea sprijinit de ușa de acces în magazin, respectiv inculpatului P.G.C., iar acesta i-a spus că nu știe cum se procedează, după care a revenit la locul inițial. După ce persoana vătămată a ieșit din incinta magazinului, inculpatul a urmat-o trecând prin parcarea magazinului Kuafland și a ajuns până pe str. Leca Murariu iar când numita N.E. a ajuns la colțul blocului unde locuiește, respectiv pe str. Mărășești, nr. 9, bl. B8, sc. B, inculpatul P.G.C. i-a smuls portofelul din mână. După ce a luat suma de aproximativ 400 lei din portofel, inculpatul a aruncat portofelul în fața altui bloc. Persoana vătămată declară că nu a suferit leziuni în momentul comiterii faptei, cu excepția unei echimoze identificată în zona șanțului de flexiune a falangetei degetului inelar de la mâna stângă, motiv pentru care nu a solicitat să fie expertizat din punct de vedere medico-legal.
La data de 08.11.2016 Poliția mun. Suceava a fost sesizată de numita H.D., în vârstă de 80 ani, din mun. Suceava, cu privire la faptul că, în data de 08.11.2016, în jurul orelor 14.00, în timp ce voia să intre în scara blocului unde domiciliază, o persoană necunoscută de sex masculin a încercat, prin violență, să îi sustragă sacoșa pe care aceasta o avea în mână, fără însă să reușească.
Din cercetări a rezultat că la data 08.11.2016, în jurul orelor 14.00, persoana vătămată H.D. s-a deplasat la magazinul Profi din municipiul Suceava, unde a stat circa 45 min. Când a ieșit din magazin, s-a oprit la chioșcul de ziare de vis-a-vis de unde a achiziționat un calendar. Cu această ocazie sus-numita a văzut în zonă doi tineri care ulterior au urmărit-o în timp ce se deplasa pe aleea stângă a str. Mărășești. Când a ajuns la intrarea în scara blocului unde locuiește, inculpatul P.G.C., prin smulgere, a încercat să îi sustragă sacoșa din mână. Întrucât persoana vătămată a opus rezistență și a început să strige după ajutor, inculpatul a renunțat și a fugit pe str. Mărășești.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.