Incendiu la o casă din Bosanci

14 noiembrie 2016

incendiu-hala-dezafectata-suceava-4Locuința unei femei din comuna Bosanci a fost cuprinsă de un incendiu, luni, iar militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bosanci au intervenit cu 3 autospeciale pentru stingerea flăcărilor.

La sosirea echipajelor, ardea acoperişul locuinţei, construit din lemn, cu învelitoare din tablă, cu pericol de propagare la întreaga casă şi la o gospodărie aflată în imediata apropiere.

like-facebookAu ars acoperişul casei pe 80 de metri pătraţi, 4 metri pătraţi din planşeul holului, 20 de metri pătraţi din planşeul camerelor şi izolaţia exterioară din PVC. S-au degradat restul planşeului, faţata exterioară a pereţilor, precum şi cea interioară, în holul casei.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic generat de coşul de fum neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile. Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa proprietarei şi locuinţa învecinată.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia