Județul Suceava se află sub cod portocaliu de ninsori, dar se pare că drumarii nu au ținut pasul cu vremea pentru că pe drumuri se circulă foarte greu, iar șoferii spun că deși ninge de azi noapte nu s-a intervenit deloc.
Cele mai afectate drumuri sunt: DN2H Rădăuți- Gălănești- Vicovu de sus și pe DN 2E Marginea- Voitinel- Putna, unde s-a așezat un strat gros de zăpadă.
S-a circulat cu dificultate și dinspre Vatra Dornei spre Pasul Mestecăniş, și chiar a fost întreruptă circulația pentru o jumătate de oră astfel încât utilajele de deszăpezire să poată interveni.