Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Aparatură de ultimă generație pentru Secția de Anestezie, Terapie Intesivă de la Spitalul Județean Suceava

spital-conferinta-7Secția de Anestezie, Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Județean Suceava s-a modernizat cu aparatură de ultimă generație, ridicându-se la exigențele unității spitalicești.
Șeful Secției ATI, doctorul Sorin Stănescu, a declarat miercuri că în prezent secția dispune de o dotare foarte bună și de excepție.
like-facebook
Spunem cu mândrie că am fost tot timpul în atenția spitalului ca secție foarte importantă mai ales că aici sunt cazurile foarte grave și unde încercăm să ajutăm să salvăm cât mai multe pacienți aflați la limită”,  a spus Stănescu.

Console, ventilatoare, cinci blocuri de injectomat, aparate de anestezie și paturi dotate cu monitoare de ultimă generație, dar și un monitor central, care reprezintă o interfață cu celelalte secții ale spitalului fac parte din aparatura secției.

„Vom avea analizele pacientului pe acest monitor, niște investigații radiologice în timp util și nu va mai circula filmul cu foaia de observație în timp real de la Radiologie la patul bolnavului ci il vom primi pe monitor. Este un salt foarte mare, beneficiem de acestă scurtare a timpului de investigație pentru bolnav”,  a mai spus Stănescu.

Secția ATI dispune de 10 medici, 64 de asistente, 14 infirmiere și 36 de paturi. Șeful Secției ATI,doctorul Dorin Stănescu a spus că Spitalul Județean a acordat o atenție deosebită și Punctului de Transfuzii astfel în momentul în care la nivel național au fost depistate probleme, la Suceava nu au fost nereguli.

„Noi am ținut pasul cu rigorile Ministerului Sănătății și ale DSP. Am avut toate aprobările dar datorită conducerii spitalului care a acordat atenția necesară. Efortul a fost concertat nu numai de către Ministerul Sănătății, DSP și Primărie dar Spitalul Județean a contribuit cu o mare parte din sumă, ceea ce ne face cinste. Există o preocupare din partea spitalului în privința dotării indiferent de vremuri și de bani”, a afirmat Stănescu.

El a amintit că și aici au fost făcute dotări care constau într-un încălzitor pentru sânge, o centrifugă, două termostate, patru frigidere și un sistem de ultimă generație de determinare a grupelor sanguine.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*