Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

PMP Suceava face apel la consilierii județeni să renunțe la decizia de a cheltui 62.000 euro pentru renovarea sălii „Bucovina” de la CJ

corneliu-popovici-pmp-1Organizația suceveană a Partidului Mișcarea Populară solicită consilierilor județeni ai PSD și PNL să renunțe la decizia pentru cheltuirea a aproape 62.000 de euro din banii Consiliului Județean  pentru renovarea, mobilarea și dotarea cu echipamente audio-video a sălii ”Bucovina”, unde își desfășoară ședințele.
like-facebook
Județul Suceava se află pe primul loc la numărul de elevi de liceu care primesc ajutoare de la Guvern pentru a putea urma cursurile, așa cum arată datele oficiale de la Ministerul Educației.  Așadar, în județul Suceava sunt 4.370 de elevi de liceu ale căror familii au venit brut lunar pe membru de familie de maximum 150 de lei, iar Dumneavoastră, consilierii județeni PSD și PNL, cheltuiți peste 60.000 de euro ca să stați la întîlniri în fotolii confortabile, să vă auziți și să vă vedeți în condiții de înaltă tehnologie, în timpul ședințelor care au loc o dată pe săptămână. De asemenea, elevii care obțin rezultate la concursurile și olimpiadele școlare primesc burse de performanță de numai 80 – 100 de lei. În aceste condiții, PMP Suceava vă solicită, Doamnelor și Domnilor Consilieri Județeni PSD și PNL să anulați decizia prin care Consiliul Județean alocă peste 60.000 de euro pentru renovarea sălii, schimbarea mobilierului şi a mochetei, dotarea cu mobilier pentru conferinţe, sistem audio-video-conferinţă şi cu sistem electronic de vot”, susține președintele PMP Suceava, Corneliu Popovici.

Potrivit acestuia, dacă Parlamentul României, care numără 588 de parlamentari – tot prin decizia politică a celor două mari partide PSD și PNL – se poate descurca fără sistem electronic de vot, numărarea voturilor făcându-se și astăzi manual, și cei 37 de consilieri județeni ai PSD și PNL pot număra voturile și fără un sistem electronic.

„PMP propune ca suma ce ar urma să fie cheltuită pe dotări de lux să fie repartizată elevilor din județul Suceava care fac eforturi deosebite pentru a înregistra rezultate bune la învățătură.  Data de 11 noiembrie, care repezintă ultima zi de depunere a ofertelor pentru modernizarea sălii de ședințe a Consiliului Județean și, în același timp, prima zi de campanie electorală, să devină ziua în care Dumneavoastră, Consilierii Județeni PSD și PNL hotărâți premierea de sfârșit de an a copiilor cu rezultate bune la învățătură din judeșul Suceava”, a mai adăugat Popovici.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*